Sfarsit

   Ţi-am cunoscut toate feţele . Ţi-am cunoscut lacrimile , zâmbetul ,trecutul , respiraţia , râsetul , copilăriile , alinturile , brutalitatea, uşurinţa cu care omori şi chiar şi cele mai ascunse colţuri ale inimii. Am răscolit totul în tine de la cel mai mic la cel mai mare detaliu. Ţi-am cunoscut iubirea , sărutul , îmbrăţişările mute. Mi-am sincronizat respiraţia cu a ta , la fel şi bătăile inimii. Ţi-am cunoscut fericirea , tristeţea , ura , nebunia , inconştienţa, regretele . Ţi-am cunoscut slăbiciunile şi punctele puternice. Te-am iubit şi m-ai iubit , te-am urât şi m-ai urât . Te-am invidiat , te-am adorat , te-am visat , te-am idolatrizat , te-am jignit , te-am dezamăgit , te-am ameţit , te-am disperat . Ai fost muza gândurilor mele obosite . Ai fost primul la care mă gândeam dimineaţa şi ultimul seara . Tu , inimă de piatră , ai fost creatorul meu . Nu-mi trebuie decât amintirile. Mulţumesc! 

  Sunt înconjurată de măşti groaznice, macabre , triste . Se pare că nu am nici o şansă de scăpare, nici măcar tu n-ai reuşit să mă salvezi . Am învăţat că lumina sufletului nu există şi că e doar o iluzie optică a unei atitudini complexate dar libere. Am reuşit să văd că nu sunt înţeleasă ci doar ascultată , că nu sunt demnă de cuvinte , că liniştea valorează de milioane de ori mai mult decât un strigăt de ajutor.  Cine i-a dat voie soarelui să îmi mănânce stelele ? Nu e corect. 

Inca putin…

Mi-am dat seama, după cam un an, cum e să dormi frumos. Poate că este o exprimare cam ciudată – a dormi frumos, însă mi se pare cea mai potrivită. La naiba cu toate insomniile şi acele vise rare ce vin să-mi spună un adevăr de care eu am ajuns să fiu conştienta. A dormi frumos mi se pare a fi acel act prin care îţi poţi aşeza capul pe umărul cuiva – indiferent dacă asta are vreo conotaţie exterioară acestui fapt, spre care ne simţim tentaţi să ne îndreptăm – să-i poţi simţi căldura pielii şi pulsul simbolizându-i viaţa. Aproape că am uitat cum e să fii fericita, cum e să te bucuri atunci când nu eşti singura. Mi-era aproape imposibil când ultimul an nu mi-am văzut decât propria singurătate şi nevoia execrabilă de a oferi ceva… probabil iubire. Însă am reuşit să deţin un adevăr tulburător: nu pot oferi decât atunci când inima îmi este constrânsă. Cât de curând simt că am să fiu nevoita să vorbesc; nevoia a venit deja, multe din ocazii mi-au bătut la uşă. De ce să tac dacă am ajuns să fiu conştient că altfel nu se poate? ACEST ADEVĂR SE AFLĂ ÎN MINE ŞI NU ARE NICIUN ROST SĂ LUPT ÎMPOTRIVA LUI. Oricum momentele mele de inconştienţă mă dau de gol…
E bine să ai pe cineva însă nu îmi doresc pe oricine. Mie trebuie să mi se aprindă beculeţele, să văd că există posibilităţi. Eu prefer să dau foc şi să se consume în 5 minute – frumos, decât să ardă în continuu, fără oprire, chinuindu-mă să sting focul ăsta obsedant. De aceea e mai bine să te arunci în prăpastie decât să te plimbi în continuu pe marginea ei. Nu pot fi fericita decât trăindu-mi cu adevărat clipa, clipa pe care o preţuiesc. Mâna mea te caută noaptea sub pernă… Da, n-am să te pot uita… Ce mi se pare însă mult mai rău este faptul că aproape am ajuns să te văd în toate persoanele cu care interacţionez şi aproape îmi vine să nu mai refuz nimic. Dar eu îmi caut prăpastia mea… Sunt încă mulţi, destui, cei care îmi pot deschide drumuri. Ştiu însă acum că n-am să mă pot calma… Viaţa mea aşa trebuie să fie… Nu este nicio resemnare ci doar propria mea acceptare…







                                                                                                                                    by:Kmytsu

Fara sens

Scriu in zadar;  cuvintele imi par goale si fara sens.  Vad negru, sumbru ( Cand in spatele acestei imagini triste cuprind o intreaga stare de supravetuire.)  Nu simt nimic.  Nu doare nimic. Nu vreau sa vad nimic, nici sa aud.  E doar umbra.. Au murit in urma…

Frazele mele sunt de neinteles,  dar nici nu imi ofer interesul pentru opinie straina..  Strig dupa ajutor, in sinea mea,  dar nu ma aud nici eu.  Totusi un slab ecou din vis, ma cheama cu propria-mi voce, incearca sa ma sperie, dar nici atat… Nimic nu ma mai sperie.. Realizez cum sufletul mi-e gol……….

Exista vis?  Nici nu mi-l amintesc.. Ce am visat azi noapte? Ce am visat acum doua nopti in urma? Mai stiu sa visez? Mai vreau sa simt? Cat de emo si prostesc au sunat aceste sintagme..

Sufletul imi este propria Apocalipsa, si astfel am murit!

……………………………………………….
Aceste afirmatii nu vor spune nimic.  Poate fi o aberatie totala, pe care vei incerca sa o intelegi in zadar.

Somn paradoxal

Ascultam piese gen chill out si Buddha bar ce imi rascoleau emotia unui somn lent cu parfum de dragoste si liniste. Simt pace, pustiu si lejeritate. Devin inoportuna cu o stare de incoerenta abrupta, gandidu-ma la sentimente. Ma sperii de mine, de dezastrul sufletesc care ma reprezinta. Ma ucide aceasta stare, acest spirit de ignoranta totala si insensibilitate fata de iubire. Nu mai simt nimic?.. Pasesc, fug, alerg. Ma simt imuna si ma sperii numai ce simt o oarecare urma de sensibilitate.

Nu mai visez noptile, nu mai imi amintesc visele traite in fractiuni de secunde ori simtite in inconstient. Nu mai aspir la ireal, imaginar si visator. Simt gust de cafea tare fara urma de miere, si respir aer de tigara uda. Ma simt precum un cosmar devenit la realitate ce nu mai stie sa iubeasca.  E crud sa cred ca iubirea e doar un vis urat pentru mine, care te trezeste in lacrimi. E doar nimic!

Sa risc sa pierd ? Psihicul, gandirea, mentalitatea sunt reale, sentimentele sunt fictiuni.  Sa mai vorbesc de dragoste, cand nici nu stii daca o simti? Am devenit propriul demon, si propria-mi frica. Nu doresc sa fac rau, nici eu nu vreau raul pentru mine. Nu sunt atat de insensibila, sa spun asta. Nu cer dragoste parinteasca, si nu vorbesc despre dragostea dintre frate – sora, ruda sau sentemintele unei prietenii. Le am, le ador!.. Vreau o altfel de dragoste, o altfel de iubire! Asta caut, sperand ca va aparea singura!

Uof!!! Din nou alarma enervanta m-a trezit! Ce stupid vis! E doar gandul real!

 

 

 

 

 

                                                                                                 by:Delilah

Si iata ca a rasarit si la mine soarele

  Si  iata ca  a rasarit si la mine soarele. Straduta mea a fost innorata prea mult timp, insa niciodata nu-mi pierdusem speranta. Totul a venit pe neasteptate. Nu am stat nici o secunda sa ma gandesc…dar daca nu este el  asa cum vreau eu?! Dar cum vreau eu? Asa cum este el: dulce, respectuos, grijuliu, atent, glumet, sensibil, optimist. Si atunci am realizat ca nu reusesc sa-i descopar  defectele, chiar si daca le-ar avea cu siguranta il voi iubi si mai mult doar pentru ca nu este perfect. Imi place cand rade, ador zambetul sau si vocea lui calda cand imi zice :”Neata!”. Ador sa ma trezesc langa el, sa-i aud respiratia, sa-i simt pielea pe pielea mea si sa ii simt mirosul de care nu ma satur. Langa el am invatat sa fiu mai buna, mai iubitoare si mai fericita. Datorita lui am invatat sa privesc doar partile frumoase ale unui om, am invatat sa inving orice, sa-mi depasesc limite. Imi place ca are incredere in mine, ma respecta pentru ca il sustin in ceea ce face si ca ii sunt alaturi. Cu el rad des, cu el merg oriunde, inima mea nu se poate dezlipi de a lui si viata mea a renascut odata ce a intalnit-o pe a lui. Imi place sa il sarut pe gropitele lui minunate, sa il alint in bratele mele si sa-i declar infinita dragoste. Imi place cand e curios si cand se gelozeste. Langa el eu sunt unica, sunt femeie si viitoare mama. Langa el nimic nu este greu, totul vine de la sine si trecutul dureros il arunc intr-un sertar. Langa el fiecare zi este diferita si speciala, ziua ploioasa este cea mai minunata, iar cea insorita este brilianta. Il ador pentru ca nu ii este teama sa planga atunci cand simte.Il ador pentru ca stie sa-mi dea libertate atunci cand am nevoie. Pentru mine el este totul, chiar si mai mult, iar viata este si mai minunata de cand l-am cunoscut. Ador fiecare minut petrecut langa el si imi este dor de el in fiecare clipa in care nu este langa mine. Miile de minute langa el mi-au  dat energia de care am nevoie pentru a merge inainte, veselia care ma invadeaza, speranta ca totul va fi si mai frumos. Ador noptile in care ne soptim “Te iubesc” in timp ce suntem imbratisati si ne iubim. Imi place cand ma priveste atunci cand dorm si imi saruta mana cand vrea sa-mi declare iubirea sa. Ador ca nu se supara usor si este intelegator. Imi place cand se poarta ca un copil si cand se entuziasmeaza. Imi place cand atrage privirile oamenilor cu povestile lui si este centrul atentiei.
Descopar cu fiecare zi ca in sufletul meu nu mai incape atata dorinta de a fi langa el si aproape ca imi vine sa plang de fericire ca viata a fost atat de darnica cu mine si mi-a adus langa mine o comoara, de care voi avea mare grija sa nu o pierd. Iti multumesc Doamne ca te-ai gandit si la mine si mi-ai trimis ingerul vietii. Te iubesc dragul meu pentru tot ce reprezinti in viata mea si pentru tot ce ai facut pentru noi. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi!!!

A ta iubita

Am plâns un plâns dureros…

    Mereu te-ai jucat cu mine…si stiu ca tu i-ai invatzat si p ceilalti sa faca la fel..si vina ta e…si vina mea..si vina tuturor…si singura ta vina e ca te-ai jucat cu urme..puteai s t  joci…kiar mi-am dorit s t joci..eram însetata de joaca ta..insetata sa cunosc joaca…dar nu si pregatita sa port tot restul vietii urmele jocului tau p suflet…vina ta…dar cine esti tu????…care tu ai fost primul..??acum kiar k nici nu mai stiu..ai fost acum atât d mult timp…prea mult timp incat locul in care esti tu lasat in mine e mult prea plin d întuneric s iti mai pot ghici chipul…oricum nu d chip si d nume am eu nevoie acum…eu am nevoie s scot murdaria p care mi-ati lasat-o in suflet, p suflet, peste suflet si peste tot in mine…e atât de murdar aici incat abia mai vad…abia mai am un loc curat unde s îmi pun gandul!si am si o solutie pentru toata mizeria p care ati lasat-o in mine…si nu e un detergent…nu mai am detergent de pete de suflet…dar mai am ceva..ceva c voi nu ati avut niciodata…si nici nu o s aveti, pentru ca nu ati stiut s iubiti curat..nu ati iubit curat ca asa sunteti voi…voi, sau ele…nu mai conteaza…ati fost suflete murdarite….care nu v-ati lasat curatate…si prin murdaria voastra m-ati murdarit si p mine…insa stiu s ma vindec singura…si am s ma vindec…pentru ca spre deosebire de voi eu mai am inca dragoste…dragoste destul d multa incat s fac lumina la mine in suflet..dragoste de cer senin, de ninsoarea de acasa, de zâmbet de copil, de plâns de inserare, dragoste de mine si de visare…si nu s va vad p voi, voi o s dispareti odata cu întunericul si in locul vostru va fi un câmp de narcise, asa cum spunea demult un scriitor.. sa ma vad p mine si s îmi pot întinde aripile amortite….si o s ma vindec…cu siguranta…desi e atât de greu  s fac lumina…parca kiar incepeti s  îmi placeti asa in intuneric..nu stiu c ma tine s nu va dau drumul…cv ma tine…ca mi-au obosit aripile strânse…mi-a obosit lacrima sa tot curga…si mi-am pierdut dragostea pe sub murdarie…gata cu murdaria…nu mai scriu d ea ca e urata…vreau s scriu un scris frumos…atât de frumos ca plânsul dureros ce l-am plâns pentru tine..si stii tu mai bine cine esti….când unul ma uita….altul ma cauta in zadar pentru el acum(ca pentru mine nu mai e decât iubire transformata in gând hoinar)…si altul a uitat s mai sopteasca frumos..si nestiimd cum s mai sopteasca…. A tipat…si tipatul lui mi-a zgâriat urechea si mi-a speriat dragostea…si s-a facut mica, mica, mica….pana s-a facut un puf de praf si s-a picurat in ploaie…si apoi s-a ratacit in cer…ai mai ramas tu…un ultim tu murdar…tu care m-ai chemat spre tine…tu, care ai simtit miros d urme pe suflet, si, murdar si însetat de curatare, ai fugit spre mine..si la început am crezut ca stiu ce fuga ai fugit…am vrut sa cred ca e fuga de vindecare..si am deschis…k mai aveam un mic loc curat…si plin de lumina cum te vedeam eu cu okii inkisi…te-am lasat s îmi patezi cu speranta moarta si acel loc…felicitari..ai reusit…ti-e mai bine acum? nu cred…nici nu cred ca simti ca ai lasat in urma ta o pata…si nu regret ca te-am primit…nu regret nimic…îmi pare rau ca totul e atât de plin acum ca nu mai are nici un altul loc und s  se mai descarce…si ca nici macar tu nu ai putut lasa totul la mine…îmi pare rau ca vei mai lasa urme si in alt suflet…poate la fel d întristat ca al meu…si orb dupa lumina…si însetat de tine..macar atât as fi vrut sa am numai eu de la tine..sa  fi avut eu toata tristetea ta, ca tu nu stii sa o tipi..din tine curge incet…vroiam macar sa te vindec eu…si s te pierd curat…stiu ca te-a durut se vede in spatele urii din okii tai de copil pedepsit la colt d viata…si e trist ca oglinda nu iti arata ce urat sclipeste in okii tai ura…iti arata doar chip de ceara bine sculptat… si esti mândru de el…si orbit de propria frumusete…incearca sa vezi cu sufletul…deschide acum…când inca nu ai pierdut si ultima keie…deschide sufletul….dar sa nu îl desfaci ca mine…pe tava…cui nu trebuie…ca s-ar putea sa iti planga din nou…si nu as vrea …ca atunci si pata lasata la mine ar plânge…vreau..nu, nu vreau…îmi doresc s t simt fericit..adevarat de fericit..numai sa ai grija de suflet……si încerc sa te iert…nu îmi cere s t mint ca te-am iertat acum…dar o s t iert…o s t iert cu uitare, cu dor, cu tot c esti…sa te uit cu zâmbetul din prima seara…sa te uit cu prima mângâiere…sa t uit cu atingerea buzelor mele…sa iti dau înapoi cuvântul urat ce l-ai tipat in inima mea …sa iei cu tine tot..si sa îmi lasi o amintire…un cuvânt spus numai mie…un cuvânt sincer din tot ce mi-ai scris si vorbit…dar cel mai sincer cuvânt…kiar daca ar fi doar simpla intrebare:”und esti?”…stiu ca nu pot s iti cer adevarul din :”mi-e dor  tine…” sau ”iubita” …k stiu k astea nu erau ale mele…stiu ce vreau  sa-mi lasi…mi-am amintit…mi-am amintit clipa când mi-ai zis k am cei mai frumosi oki pe care i-ai vazut…mai tii minte? nu, nu cred…dar ai zâmbit cu adevar atunci…stiu ca sunt calica…dar vreau s am de la tine acea expresie a fetei…acele cuvinte si zâmbetul tau cu mângâierea…atunci da,,..am simtit ca a fost sincer…ce bine ma simt…nu m-ai mintit mereu…atât am vrut s simt ca  o secunda din miliardele petrecute langa tine nu ai murdarit!c fericita sunt…mersi si tie!acum te rog frumos s pleci…taraste-ti sacul de amintiri de langa mine ca vreau s vorbesc cu îngerul meu…e suparat p mine…si inkis in dulap…el m-a suparat primul…si merita sa stea acolo..k se juca fatza când l-am întâlnit pe el…si când îngerul meu a inkis okii…i-am dechis eu pe ai mei si atunci ai intrat tu inauntru…a fost vina lui atunci…si vina mea…si vina ta…si vina tuturor si vina nimanui…nu mai e nicio vina…nu mai e durere, nu mai e dragoste..nu mai e nimic..nici macar gol nu mai e…e plin cu nimic de iarna, de timp, si de miros de verde…e totul in mine…si cred ca e prea mult, de aceea ma misc mai incet…nu te îngrijora…o s t iert fara s stii macar…si fara sa iti mai pese…dar o s simti mai târziu fara s constientizezi…va sti îngerul tau si iti va spune când dormi cu gândul la ce nu mai stii de mine…atunci când o s t întrebi daca m-ai vazut vreodata …atunci când o s  simti golul inexplicabil(daca il vei simti vreodata) atunci îngerul tau o s iti arate ca da, am fost langa tine cat tine o soapta in vânt…dar ca tu erai prea plin de ura …prea obosit si satul k s ma poti vedea langa tine…vedeai prin mine…abia atunci….când o umbra de îngrijorare si sete de iertare va aparea p fata ta…atunci el iti va spune:”te-a iertat, te-a iertat dinainte ca ea sa stie,dinainte ca ea s t cunoasca, s t vada, dinainte s va nasteti erai iertat de ea”si da cred k te-am iertat deja….mai trebuie sa accept si eu ca te-am iertat…